O poveste emoționantă .

Se întâmpla pe data de 10 mai 2013. Nu pot spune că a fost o veste neașteptată dar a fost destul de șocantă. O boală cruntă și anume cancerul a reușit să strâpungă fiecare colțișor al trupului bunicii,totul se schimbase, o slăbise de puteri și era de nerecunoscut. Bunica mea a fost o femeie specială, o femeie cu un suflet mare de la care am învățat tare multe povețe începând cu arborele nostru genealogic și terminând cu fel și fel de lucruri. Țin minte casa bunicii , cu carpetele acelea pe pereți , cu bățul ce-l avea în permanență să împingă lemnele tot mai adânc în sobă în miezul iernii ( pe parcursul verii stătea sub pat ) . Bunica mea obișnuia să mă răsfețe,să îmi facă mâncăruri care mie-mi plac și pot spune că am fost ținut în puf de către ea . Atâtea amintiri ce-mi năvălesc mintea acum , precum o rolă de film vechi trecând prin ochii sufletului meu . Revenind..vestea nu am primit-o la telefon, ai mei au preferat să mă menajeze și să îmi vegheze starea în fața faptului împlinit. Coborând din mașină , ceva simțeam că este în neregulă, aveam suspiciuni despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Ajungând în dreptul străzii cu privirea-mi înspăimântată văd la poarta bunicilor un steag . A fost un moment crunt pentru mine nemaipierzând până atunci un membru așa de apropiat al familiei . Am plâns la căpătâiul ei și am cerut să revină printre noi , conștientizând că ceea ce cer este imposibil m-am rugat ca acolo unde va ajunge să îi fie bine ( fapt ce nu se întâmpla în ultimele luni de viață datorită bolii ) . A fost pot spune cel mai șocant moment al vieții mele , neștiind ce se întâmplă atunci când un om moare , neparticipând la înmormântarea cuiva, totul m-a marcat. Încă din prima noapte în care am încercat să adorm auzeam trompetele fanfarei funerare zvâgnindu-mi în urechi și plânsetele alor mei . M-am întărit și am încercat să fiu cât am putut de puternic și am încercat să ne îmbărbătăm unul pe altul : eu , mama , ta, mătușa , bunicul și verii mei . În prezent regret că aș fi putut să îi ofer mult mai mult respect decât am făcut și de a-i arăta iubirea încă de la început doar că fiind la vârste fragede și netrecând prin astfel de momente , nu reușești să prețuiești la adevărata valoare o persoană. Acum merg pe premisa ,, Sufletul nu ar avea curcubeu dacă ochii nu ar avea lacrimi ,, și încerc să fiu tare însă în fiecare zi , inevitabil gândul zboară la ea și astfel simt că de undeva de sus , mă veghează și mă protejează.